Julien şi... Blog-ul său!

Din păcate...

2012-01-30T17:28:00.001+02:00

Din păcate, sunt nevoit să abandonez niţel „paginile” acestui blog, din motive, pur medicale! Ba suntinternat în vreun spital, pentru diverseanalize, ba nu sunt capabil să scriu, „furat” de peisagistica tumultoasă aevenimentelor care mă înconjoară, ba...

Voi reveni însă, la momentulpotrivit!

Cu bine, dragăcititorule!...

În Mureş... "La vita e bella"! "Life is beautiful"! Asta, în vreme ce, în restul României, se face „curăţenie” zilnic, printre scursorile corupte!

2012-01-10T12:35:00.002+02:00

În Mureş... "La vita e bella"!

Simt că prea încep în forţă noulan, şi nu vreau nici să se rupă ceva în mine, însă... acesta este adevărul. Adevărulsau realitatea percepută de mine, prin toţi porii!

Când fac această afirmaţie, numă interesează, absolut deloc, dacă toatăaceastă „curăţenie” se face orchestrat şi ţine doar de imaginea pe care preşedinteleBăsescu vrea s-o ofere public, naivului alegător sau bătrânei Europe! Acum,contează doar că... SE FACE!

Ei bine... În întreaga ţară, instituţiile statuluispecializate în combaterea fărădelegilor, de genul DIICOT, Poliţie, SRI şi DNA,ANAF şi Garda Financiară, etc, fac zecide arestări în rândul corupţiilor şi şpăgarilor, a lumii interlope şivrăjitoarelor, a contrabandiştilor de ţigări şi a tuturor altor categorii decontrabandişti şi infractori, în vremece EU, personal, în acest mirific orăşel de câmpie, mă pot lăsa oricândîmbrobodit de vreo vrăjitoare, căci fraier, tot pe fruntea mea va scrie, potoricând să dau o şpagă, ca să mi se rezolve o problemă urgentă, că şpaga îmi vafi imediat „bine primită”, mi se poate fura maşina din faţa blocului, dar vinatot a mea va fi şi pot face tot ceea ce-mi trece prin cap, că la o adică, nu măva deranja nimeni!

Tot în aceeiaşi mirifică ţărişoară,în vreme ce Garda Financiară şi DIICOT-ul, umblă de nebune ca să combată oriceorganizaţie infracţională care facecontrabandă cu alcool, cu ţigări, sau trafic de carne vie, de droguri de marerisc, şi alte alea... ştiţi voi despre ce vorbesc... ei bine, EU, în acestmândru judeţ, pot fuma oricând o ţigarăde contrabandă, fără timbru, la preţul de doar 6-7 lei/per pachet, îmi pot cumpăra1 (una) doză de haşiş, via Olanda, cu 30euro/gram – deh, cam scumpă - fără teama că îmi va perturba careva chefu’ detras pe nas, şi pot cumpăra la orice oră, 1 (una) tonă de alcool nerafinat, din care să pot scoate alte3 tone de alcool, dublu rafinat, şi care, odată vândute pe filierele existente,pot să îmi refacă bugetul familieipentru câteva luni de zile, căci beţivanii nu se uită la poşirca ce-o dau pe gât!

În vreme ce, în toată ţara, ANAF-ul umblă disperat ca sărecupereze datoriile de miliarde de la datornici, în acest judeţ mureşean, citaţii oficiale primesc doar ăianenorociţi, nepricopsiţii cu buticu’ făcut în garaj şi care musai, datoreazăstatului câteva zeci de leuţi dar fără de care statu’ ăsta, ar da iutefaliment... şi uite aşa, pot spune cu mâna pe inima-mi cardiacă, vorba actoruluiăluia, italian;

„În Mureş... La vita e bella!”

Cum de e posibil să mai existe un asemenea RAI, înaceastă ţărişoară, cutremurată de acest val de asalturi ale instituţiilorstatului, pornite să măture pe jos, cu toţi infractorii?

Hm... E atât de simplu...

Aici, în acest judeţ de basm, din această ţărişoară cutremuratăde acest val de asalturi ale instituţiilor statului, pornite să măture pe jos,cu toţi infractorii, EU, personal, pot face tot ceea ce vor muşchii mei, pentrusimplul motiv că imediat găsesc înţelegere la câte-un nenea miliţianu’-şef,căruia i s-a tăiat din salariu şi deh, trebe musai să-şi păstreze nivelu’ detrai, căci are rate la bănci şi leasing la 4x4, şi e taman pe cale să-şi tragăun glonte în cap, de disperare că nu mai ştie cum să se descurce, sau „am intrare” la câte-un domn’ parchetar, care, uns cu toate alifiile, are şi el cevalovele de înmulţit, cu ajutorul vreunui cămătar veros, domn’ procoror care sincer,nu prea mai are chef ca să mă înfunde, ca apoi judecătorul să-i de-a cu tifla şisă mă elibereze, pentru că am şi eu un avocat, cu obrazu’ subţire şi care cunoaştefoarte bine, cum arată antreul casei domnului judecător!...

Prin urmare, pot spune că aici, în acest mândru judeţmureşean, fie ea criză ori ba, nimic nu-i pe degeaba! Dar, se poate trăi! Totu’e doar să ai tupeu şi relaţii!...

În postarea următoare, veţi afla mai multe detalii, concrete,legate de CORUPŢIA exitentă în acest judeţ şi cum funcţionează acest fenomen!...

În legătură cu afirmaţiile mele din material, cred că numai are nimeni îndoieli asupra veridicităţii lor. Personal, am cumpărat ţigări de contrabandă, am cumpărat droguri, amcumpărat alcool de contrabandă! Ampredat toate aceste dovezi, instituţiilor abilitate cu combaterea lor, DINACEST JUDEŢ! Rezultatul? Niema. Niente. Nope. Non. Nup. Nika. Şi alte asemenea rezultate.

Din contra... În urma sesizărilor mele, legate decontrabanda cu alcool, mi s-a înscenat un flagrant-capcană, şi am fost acuzatde şantaj. După ce am predat drogurile, traficanţiiau dispărut subit, căci oficialităţileerau mână în mână cu traficanţii, iar după ce le-am predat oficialităţilor un TIRîntreg, plin de ţigări de contrabandă, şi pe care tocmai îl confiscasem de sub nasul contrabandiştilor,s-a deschis un dosar penal, tot pe numele meu!

Să tot serveşti legea, în nenorocita asta, de ţară!

Cine nu ştie în amănunt, întreaga poveste prin care am fost nevoit să trec în ultimii 3 ani de zile, o vaafla ceva mai târziu, căci am scos vechile postări pentru a reface integral, imagineaacestui blog!

Pe curând, cititorule!

Promit că nu o să-ţi pierzi vremea, citindu-mi rândurile!...

Remember 2011! Hm... Cine mai vrea să-şi amintească de el?

2011-12-31T11:23:00.001+02:00

Aceasta e ultima mea postare, pe acest an. La miezulnopţii, gata. Vom trecem pragul anului viitor. 2012!

Ce fel de ana fost pentru mine, acest 2011? Ce fel de an am avut? Păi... dacă s-a terminatcu un infarct, cred că nu prea mai au rost alte comentarii, nu? La dracu’ cuel...

Unii dintreamicii mei, mai în glumă, mai în serios, mi-au spus că „am căzut la pat”,pentru că am încetat să mai scriu pe acest blog. Dacă mi-aş fi descărcat sufletulde toate nenorocirile pe care le-am trăit şi le-am văzut desfăşurându-se înjurul meu, în acest an, alta ar fi fost acum situaţia mea. Infarcturi ar fifăcut alţii!

Hm!... E şi ăsta un punct de vedere, de ce nu! Totuşi, să nu exagerăm...

În acest an, am reuşit totuşi să scot pe piaţă, o revistă dedicatăblogosferei mureşene şi intitulată „Blog@ru’ mureşean” şi un ziar bilunar, distribuit doar locuitorilor oraşuluiIernut şi intitulat „Faptu’ divers iernuţean”. Revista, care a fost unul dinproiectele mele de suflet, am oprit-o de la editare, după doar 2 numere apărutepe piaţă şi distribuite în tot judeţul Mureş, iar ziarul l-am oprit acum, îniarnă, din cauza problemelor mele de sănătate. Revista am oprit-o de laeditare, ca să-mi pot folosi fondurile pentru crearea ziarului, care mi s-apărut a fi o investiţie mult mai benefică societăţii civile mureşene. Dar, deh...

Criza asta financiară, prin care trece întreaga bătrână Europă, şi-a pus amprentaasupra tuturora, cu mult mai rău decât ar crede careva care nu e implicat în nici un fel deactivitate comercială. Bineânţeles că încă e mult mai uşor să stai pe margine şisă „tricotezi” bârfe...

Şi acest an, din cauza prea deselor mele probleme financiare, a fost unulîn care mi-am dorit să emigrez! Dacă n-aş fi avut pe rol un proces, aş fipărăsit ţara, fără să ezit sau să mă mai uit în urmă. Şi să nu aveţi impresia că „dincolo”, nu am ce face! Dincontra. Sper totuşi ca în doar alte câteva luni de zile din anul viitor, să setermine şi procesul meu, căci deja se împlinesc exact 3 ani de zile, de laprimul termen de judecată. Şi ar fi cazul să se termine cu acest chin...

Culmea e că dorinţa de a emigra m-a apucat doar după ce m-am îmbolnăvit denervi, pe la sfârşitul lu’ 2008! La 38 de ani, mă hotărâsem să i-au înconsiderare ceea ce nu concepusem toată viaţa mea, şi-anume, s-o i-au de lacapăt, într-o ţară străină. Şi nu singur, ci cu întreaga mea familie. Nu mă potîmpiedica să nu mă gândesc că dacă n-aş fi avut de-a face cu acest nenorocit de proces, care mi-adat întreaga viaţă peste cap, cusiguranţă alta ar fi fost acum situaţia mea.

După cum cred că aţi observat, m-am ferit în postările mele recente, să spun altceva decât frânturi dinceea ce gândesc. Totuşi... Nu doar acelaşi lucru se va întâmpla începând cuanul 2012, căci încet dar sigur, voi transforma acest blog într-o sursă de „inspiraţie”,pentru toţi cei interesaţi despre „starea naţiunii” mureşene şi nu numai! Nudegeaba pomenesc în subtitlul acestui blog, de numele atâtor personaje corupte,din acest oraş!

De ce doresc să menţin activ, acest blog?

E simplu...

Pentru că nu vreau să mai fiu călcat pe bătătură! M-am săturat şi cu asta-basta!

Rămâne să ne re-întâlnim, în 2012!

Cu bine, cititorule! Şi... La mulţi ani!

Cum să te laşi de fumat? E uşor, credeţi-mă... Mori şi gata!

2011-12-30T11:06:00.002+02:00

Postez aceste rânduri mai mult ca să răspund curiozităţilorunor amici care nu înţeleg, cum de am reuşit EU, unul din cei mai înrăiţifumători existenţi prin zonă, să mă las totuşi de fumat, după 25 de ani depasiune morbidă pusă în slujba ţigărilor. Hm...

Nici eu nuam un răspuns, logic, dar în mod cert, nu ţine nici de frica de moarte şi nici de vreun şoc traumatizant,legat de infarctul făcut, căci trebuiesă ştiţi că şi în spital avusesem ţigările în buzunarul halatului şi totuşi,n-am reuşit să trag nici măcar un singur fum, dintr-o ţigară. Pur şi simplu, nu-micerea creierul!...

Vreme de 25de ani, pentru mine, personal, fumatul a 2 pachete de ţigări, pe zi, a fost o realăpasiune şi o adevărată delectare! Trebuie să recunosc, devenisem dependent de nicotină şi eramcapabil să fac orice prostie, dacă n-aş fiavut pachetul de ţigări, la discreţie. Nu m-au interesat niciodată ameninţările legislaţiilor care auîncercat să mă convingă să–mi abandonezpasiunea şi puteau să inventeze orice campanie de denigrare a scumpei mele ţigarete şi dragului meu tutun, că la mine n-ar fi ţinut nici ovrăjeală!

Ţigara făceaparte din viaţa mea cotidiană şi cu asta, basta! Mă ajuta să mă concentrez, mă ajuta să mă calmez,mă ajuta să trăiesc. Simplu...

În urmă cu 2ani de zile, tatăl meu a murit de cancer la plămâni, la nici 59 de ani şi în nici 6 luni de zile, dela descoperirea îngrozitoarei boli.

„Bătrânul”, cum îmi plăcea să-l alint, şi despre care toată lumea spunea căîmi este fratele mai mare, datorită asemănării prea izbitoare dintre noi, s-astins sub privirile mele, vreme de 6 luni de zile cât am fost martor mut şineputincios, al unui întreg calvar. Tatăl meu, a murit uluit şi plin de încrâncenare şi furie neputincioasă, pentru că tocmai lui, unui om tânăr şi în plină putere, i se putuse întâmpla una ca asta!

L-am îngropat, jurându-mi că nu mă voi lăsa de fumat, niciodată! Uite aşa... De-a dracu’...

La începutulacestui an, socrul meu, la 63 de ani, mi-a murit în faţa ochilor, tot din cauzacancerului de plămâni. S-a stins din viaţă, în nici 3 luni de zile, de la descoperirea diagnosticului.Hotărârea mea, de-a nu mă lăsa de fumat, a devenit însă şi mai crâncenă!

Şi totuşi...Ca să mai scap de gura neveste-mii, mi-am zis că n-ar strica dacă aş reuşi să lemai răresc, căci ajunsesem să fumez şi 3 pachete de ţigări, tot la două-trei zile. Şi cumstatul îşi băgase iar banii într-o altă campaniede combatere a fumatului, mi-am zis să mă încriu în acel program. Cine ştie,poate că aş fi reuşit să mai reduc din numărul de pachete.

Aiurea! Din „promoţia”mea, toţi s-au lăsat de fumat, în vreme ce eu, m-am lăsat de ţigări pentru cădin cauza tratamentului medicamentos, deveniseră prea slabe pentru gustul meu.În schimb, m-am şi apucat de fumat TRABUCURI! Unde dai şi unde crapă, vorbaaia!...

Abia decurând reuşisem să trec iar la ţigarete, şi asta doar după ce efectul tratamentului medicamentos, s-a estompatdefinitiv. Prin urmare, ajunsesem la concluzia că atâta vremecât tratamentele nu ating acele puncte sensibile la nicotină din corpul uman,puncte care dau dependenţă, degeaba searuncă cu bani pe fel şi fel de tratamente, că nu toate vor avea efectul scontat!

Şi totuşi...De ce nu mai fumez acum, de mai bine de 3 luni de zile, mai precis din data de 23 septembrie, a.c.,ziua infarctului? Hm...

Sincer să fiu, nu ştiu ce să spun! Un lucru e cert; nu-mi cere nicicreierul şi nici corpul, nici măcar să mă gândesc la vremurile fericite în carefumam. Ce părere aveţi de treaba asta?

Nu mă deranjeazănici dacă în jurul meu se fumează şi mă simt de parcă n-am fumat niciodată. Edrept că acum, mă deranjează fumul de ţigară în exces şi prefer să nu stau preamult într-un loc plin de fumători, din cauza mirosului care e infernal, însă defumat nu mai simt nici un pic de dorinţă. Mestec ceva mai multă gumă, mai ronţăiceva bomboane sau seminţe de floarea soarelui, şi pentru că nu am voie să facefort, am început iar să mă mişc precum un grinzly, dar... astea sunt singureleinconveniente.

Să nucredeţi cumva că m-am îmbogăţit, acum că nu mai cheltuiesc banii pe ţigări.Aiurea! Trec prin aceiaşi criză financiară, precum majoritatea muritorilor de rând, din aceastăţară. Deci, din acest punct de vedere, mare scofală tot n-am făcut, căci acumbanii se duc pe medicamentele care mă ajută să supravieţuiesc, după acel prininfarct.

Revenind lasubiect, în ajunul Crăciunului mi-am aprins totuşi un trabuc, ca să pot savura singurul pahar cu vinfiert pe care mi l-am propus să-l beau desărbători. Vroiam să simt un alt gust în gură, decât cel al ceaiului şi al medicamentelor!La naiba, doar era Crăciunul!...

Alături deun trabuc de foi, cubanez, mi-ar fi prins mult mai bine un pahar de cognac, darunde nu-i, nici Cel de Sus nu cere, aşa că după ce am sorbit din vinul fiert, mi-amaprins trabucul cubanez, încercând să-l savurez, precum făceam în trecutele mele momente,absolut unice.

Aiurea...

Fumul mi-a invadat plămânii şi gura, lăsându-mă cu un gust infernal. Papilelemele gustative şi nimic din mine, nu mai recunoştea savoarea de altădată, aunui trabuc de foi, cubanez. Câtă ingratitudine! Câtă lipsă de umanism! Vai, cecrimă odioasă!...

Aceasta e epopeea mea, legată de relaţia pe care am avut-o, vreme de 25 deani, cu ţigările. O tumultoasă şi reală căsnicie. Cum însă, lumea mai şidivorţează...

Dacă îmi pare rău? Hm...

Acum e ca şi cum i-aţi cere unui amnezic, să vă spună cum se numeşte! Purşi simplu, nu-mi mai amintesc nimic din plăcerea pe care mi-o oferea savoarea unei ţigarete. La fel am păţItşi cu cafeaua, de care mă lipsesc de mai bine de un an de zile, aşa că...

Rămâne numa’ de văzut, care vor fi beneficiile acestei dramatice schimbări.Asta, dacă vor fi...

Deocamdată, singura concluzie la care am ajuns e că trăiesc degeaba, căcide fumat m-am lăsat, de băut, nu beau, afemeiat nu-mi mai permit să fiu, şinici bani nu am, ca să-mi pot permite vreun alt eventual posibil viciu.

Şi-atunci, ce se va întîmpla cu mine? Voi deveni oare, vreun sfânt?...

Pe curând!

Am făcut şi-un prim infarct! Aviz amatorilor...

2011-12-29T13:26:00.003+02:00

Această postare o dau publicităţii, mai mult pentru a împărtăşişi altora, din experienţa traumatizantă prin care am fost nevoit să trec, înclipa în care am făcut un prim infarct miocardic. Sincer să fiu, nu-mi facenici o deosebită plăcere să vorbesc despre acest subiect, însă şocul a fost prea mare,atât pentru mine cât şi pentu cei din jurul meu. La dracu, nu am decât 41 deani! Totul s-a petrecut prea devreme! Mult prea devreme!...

Niciodată nuam avut de suferit din cauza „motorului”, vorba aia! La acest capitol, am fostveşnic sănătos tun, altfel nu mă accepta sistemul militar să fac parte dinrândurile lui. Nici nu am avut „antecedente”, pe această linie, în marea meafamilie. Prin urmare, chiar dacă ştiu că nu voi muri în patul meu, nu mi-atrecut niciodată prin cap că ar exista posibilitatea s-o încurc, din cauza... „bătăilorde joc”, ale inimii!

Şi totuşi...

Am stat mutăvreme să mă gândesc la toţi factorii care m-au adus în pragul infarctului, înaceea zi fatidică, de 23 septembrie, a.c., însă nici acum nu pot spune care a fostfactorul decisiv care mi-a provocat infarctul! E drept şi că doctorii mi-auspus că stresul mi-a pus capac la toate, dar nu singur ci „acompaniat” de oîntreagă cohortă de alţi factori, la fel de „ucigaşi”: fumatul excesiv, hipertensiuneaarterială, greutatea în exces, etc.

Un lucru e cert; dacă nu m-aş fi aflat în Târgu-Mureş, aş fi murit în plinăstradă!...

Acea zi de vineri, nu a fost vreo zi mai problematicădecât altele. Chiar deloc. Diverse întâlniri de afaceri, şofatul într-un oraş destul deaglomerat dar suficient de educat ca totuşi, condusul în aglomeraţie să nu fieenervant sau epuizant şi un soare destul de arzător pentru un început de toamnătârzie.

Pe la orele 16, venind dinspre Iernut, tocmai intrasem în Cristeşti şi mă „târam” cuminte, într-un şir nesfârşitde maşini care se îndreptau spre Târgu-Mureş.Intenţionam să ajung în centru, unde îmi aveam biroul firmei.

Nici nu ştiu cum a început!...

Brusc, am început să devin neliniştit şi au început să mă furnice degeteleiar palmele să-mi transpire. Conduceam un jaf de Cielo pe care îl închiriasem de la un amic, şi simţeam cumîncep să-mi pierd răbdarea în şirul nesfârşit de maşini ce abia se mişcausă treacă prin localitate. Am realizat imediat că ceva nu e în regulă cu mine,însă nici nu vroiam să parchez pe undeva, căci jaf-ului de Cielo nu-i funcţionabutonul de avarii, astfel că riscam să încurc circulaţia. Mi-am spus că senzaţiade nelinişte şi de angoasă, o fi de la stomac, mai ales că nu mâncasem altcevadecât vreo doi covrigi, astfel că mi-am mai aprins o nesfârşită ţigară, sperândsă-mi treacă neplăcutele senzaţii.

Durerea în spate am început s-o simt, brusc, când tocmai ajunsesem în faţa intersecţieisemaforizate, din faţa fostei şcoli generale la care învăţase fi-miu. În vremece durerea din spate devenea tot mai arzătoare, ca şi cum cineva răsucea unvârf de cuţit între omoplaţii mei, am început să transpir şi mai abitir şi sădevin tot mai neliniştit şi mai nervos. Simţeam că ceva nu era deloc în ordinecu mine şi nu-mi doream altceva decât să ajung în parcarea din faţa birouluifirmei mele.

Nu mai ştiu când am realizat că mă durea pieptul! Reţin foarte limpede doarfaptul că îmi tot şopteam să fiu atent la circulaţie, ca să nu mă lovesc devreo maşină şi că-mi doream să ajung cât mai repede, în parcarea din faţa biroului, în vreme ce ochiimi se înceţoşaseră din cauza sudorii ce-mi curgea pe faţă şi mai ales, din cauzadurerii de nesuportat din piept, din spate, a furnicăturilor din mâini şi astării de nelinişte.

Am ajuns în parcare, am oprit motorul maşinii, am mai reuşit să deschid portieraşi m-am prăbuşit lângă maşină! Nu mai vroiam decât să-mi văd soţia...

Restul s-a derulat prin faţa ochilor mei, ca într-un film dat pe repede, înainte!...

Am fost imediat ajutat de nişte oameni care au chemat salvarea, a apărut şisoţia mea, apoi am fost stropit cu apă, iar un tip vânjos a început să mă frecepe piept, ajutându-mă să respir, în vreme ce alte două doamne, mă ajutau să–mi menţincunoştiinţa trează. Devenisem cianotic. Cu fiecare secundă trecută, îmi simţeamîntregul corp lipsit de vlagă şi nu-mi doream altceva decât să pot respira şi să scapde „gheara” din piept! Da. Durerea din piept era precum o „gheară” care mă lăsafără suflare!

În 41 de ani, am fost tăiat cu cuţitul, am fost lovit intenţionat cu maşina,de mi-am pierdut toţi dinţii din gură, şi am fost bătut cu parul, cu picioarele,cu bocancii şi chiar înnecat într-un pârâu, în reprize de câte 30 de secunde,până îmi pierdeam cunoştiinţa, ca apoi să fiu readus în simţiri şi re-interogatiar, despre cutare şi cutare aspect... întâmplări trecute, dintr-o viaţă plină de andrenalină şidedicată, în general, combaterii infracţionalităţiicrescânde din această ţărişoară.

Pe scurt... Am învăţat pe pielea mea, că bătaia doare rău, chiar dacă apoi durerea te poate face imun!

Cu toate astea, „gheara” din piept, e o durere unică! O durere care nu seuită, niciodată! Niciodată...

Apariţia ambulanţei, cearta soţiei mele cu „salvatorii”, care parcă se mişcauîn reluare, drumul până la SMURD, toate firele alea lipite de mine şi fatidicul diagnostic; „...domnule, tocmaiaţi suferit un infarct! dacă nu vă operăm urgent... muriţi!”, ei bine, totul s-aderulat precum vedeţi în filmele americane, cu doctorii de la urgenţe.

Cu toate că simţeam că sunt pe cale să-mi pierd cunoştiinţa, tot amrealizat un lucru hilar, care dealtfel m-a şi făcut să zâmbesc; eu nu-mi doream altceva decât să scap de îngrozitoarea „gheară”din piept, care mă storcea de orice vlagă şi respiraţie, însă doctorii vroiausă semnez un maldăr de acte, înainte de a mă băga în operaţie! Asta chiar m-afăcut să zâmbesc, cu tot chinul prin care treceam!...

Acum, totul e istorie. Bineânţeles că viaţa mi-a fost dată peste cap, 100% şi deocamdată depind de pastile şi de unstil alternativ de viaţă. Nu tu sărbători, nu tu ţigări delicioase, nu tumâncare bună, nu tu băutură, nu tu efort, nu tu nervi, nu tu stres! Nu am voie,nimic, nimic. Cu-atât mai puţin, să mor!...

Şi totuşi...

Chiar credeţi că pot sta cu mâinile în sân, când în jurul meu se petrec totfelul de nemernicii? Sau aveţi senzaţia că în curva asta de viaţă, reuşesc să scapcumva de dobitocii, cretinii şi cabotinii cotidieni care roiesc besmetici înjurul nostru, şi care ne fac viaţa atât de palpitantă şi de meritorie, detrăit? Hm...

Dacă aţi vedea (sau citi) ce înjurături ucigătoare şi blesteme sataniste primesc de la câte un „fan” anonim,pe acest site... v-aţi crucii! Cu ce l-oi fi deranjat pe respectabilu’ anonim,(căci realizaţi că doar sub anonimat îşi permit nemernicii mei să mă abordeze,injurios!) habar n-am, însă mi-e foarte clar că atunci când sunt înjurat cupatimă şi blestemat sau ameninţat cu toate cele, mi-e limpede că iar amderanjat sistemul nervos al vreunui nemernic! De parcă, chiar mi-ar păsa...

Oricum, o singură viaţă am şi-o singură gaură-n cur! Cui nu-i convine cum gândescsau de ce mă tot piş contra vântului, să mă pupe undeva. Până când nu voi închide definitiv ochii, nuvoi trece cu vederea mizeriile din jurul meu! Asta, bistosz!

Pe curând, oameni buni!...

Gânduri... în ajun de Crăciun!

2011-12-24T17:19:00.000+02:00

E ajunul Crăciunului! Şi taman astăzi, m-am hotărât să (re)începsă (re)scriu, pe acest blog. De ce? Numă întrebaţi. Ţine de firea, toanele şi hachiţele fiecăruia...

Pentru mine,personal, scrisul e reconfortant. E drept că nu întotdeauna. Şi nu odată, am urâtde moarte faptul că sunt înzestrat de la mama natură, cu talentul de a scrie.Deh... Atunci când vezi că talentul tău te bagă doar în căcaturi, şi alea devintot mai mari cu fiecare cuvânt pe care îl adaugi public, uneori îţi c-am vinesă dai de pământ cu tastatura. Şi o faci. Asta până când realizezi că tu taci,toţi din jurul tău tac, iar căcaturile devin şi mai mari. Şi-atunci... iar măînfurii şi îmi cumpăr altă tastatură!

După cum aţirealizat, am şters arhiva blogului. De fapt, nu am şters-o ci doar am pus-odeoparte, pentru a reface „din temelii”, imaginea acestui blog. Încă un lucru pe careîl voi face, este eliminarea definitivăa opţiunii care permitea cititorilor să lase diverse comentarii postărilor mele. Şi fac acest lucru, pentru căpărerile, comentariile, laudele cât şi înjurăturileunora sau altora, în genere, nişte necunoscuţi, mă lasă rece.

Prefer ca blog-ul meu să fie doar o sursă credibilă de informare şi atât. Înrest, cine vrea să mă contacteze pentru vreo problemă serioasă, no problem. Adresa mea de e-mail, e publică... Dezvăluirile pe care voi continua să le fac prin intermediul acestui blog, vorcontinua şi ele, la rândul lor, să producă fel şi fel de nemulţumiri. Atât unoracât şi altora. Cineva va avea chiar şi de câştigat, de pe urma celor publicatede mine, şi nu mă refer aici la cititorii neavizaţi, căci aceştia nu au nici o putere îna schimba lucrurile. La fel cum nu mai visez demult că ceva se va schimba înbine, în urma vreunui adevăr scos din gura mea.

Şi totuşi... Dacă cele spuse de mine, pe acest blog, va pune lumea pegânduri şi voi reuşi să fac să tremure cămaşa pe nemernicii corupţi până-n măduva oaselor, despre faptele cărora voi scrie pe acest blog, atunci va fi „ok”. Chiar,prea „ok”...

Un ultim amănunt, pentru cei interesaţi de realităţile din culisele vieţii noastre, cotidiene. Voi încerca să scriu peacest blog, săptămânal. Ca într-un periodic. Nu de alta dar, la câte am de spus, zău că mă mănâncă, rău de tot, buriculdegetelor!

Crăciun Fericit! Tuturora, fără excepţii...

Revenire...

2011-12-24T16:20:00.000+02:00

Bine te-amregăsit, cititorule,

Pe acest blog, nu am mai scris nimic de…hîm, să fie imediat aproximativ 1 an de zile?! Vreau să revin însă asupra lui, căci multe evenimente s-au petrecut în această perioadăde timp, evenimente care, aş fi un egoist să le ţin doar pentru mine - (!!!) - cândştiu că sunt de interes public.

Pecei neavizaţi, evenimentele la care voi face referire îi vor lua, cusiguranţă, prin surprindere, în vreme ce pe alţii îi vor apuca damblalele! Deh,fiecare cu momentul său de fericire!

Maiam nevoie doar de oarece timp, ca să-mi pun ordine prin priorităţi, apoi voi reveni asupra blog-ului.

Byeall!